pensiunea-Zamolxe-Sarmizegetusa-Romania
Despre NoiEnglishTarifeCampingObiective TuristiceIstorieDistractieTraditiiImaginiRezervari
cazare-sarmisegetusa


Colinda cerbului


Ieși cerbu-n dealu mare
Și strigă în gură mare
Că frică de nime n-are
Făr de-un mirel tinerel
Mirel când îl auzere
Pușca pe umăr punere
Și la munte se ducere
La vârstorul munților
La crucile brazilor
Sub un spine înflorit
Găsi cerbul adurmit
Adurmit tare-ajumit
Cam cu fața la pământ
Mirel sta și chibzuia
Cerb din somn se pomenea
Și din gură așa grăia
-Iar tu mire ce-ai gânditu
Când la mine ai vinitu
Că la mine n-o vinitu
Om mirean de pe pământu
În luptă să ne luptăm
În săbii să ne tăiem
Ba în lupte că-s mai drepte
Și-s de Dumnezău lăsate
Și se luară, se luptară
Zi de vară până-n seară
Când fu la apus de soare
Mirel cerb îl doborâre
Băgă mâna-n buzunar
Scoasă o funie de mătase
Împletită-n cinci și-n șase
Și-n coarne la cerb o trase
Și se luara și plecară
Și ieșiră-n drum de țară
Cine-n lume mi-l vedere
Toată lumea-l fericere
Ferica de tine mire
Ce măicuță ai avut
Ce ochi negri ț-o făcut
Și s-o dus cu furca-n sat
Sprâncene ț-o căpătat.
Cerb din gură așa grăiere
Slobozâ-mă din curele
Că la drum io nu pot mere.
Pă Mirel mintea-l ducere
Și-l sloboade din curele
Cerb din gură-i mulțumere
Rămâi mire sănătos
Că de mini stăpân n-ai fost
Ș-o cântăm, ș-o colindăm
Și la gazdă o-nchinăm.

Refrenul care se repetă după fiecare vers este:
Lină liorlină liordragă
sau
Lină milină leromidragă

Colinda cerbului se colindă in perioada Crăciunului când feciorii din sat însoțesc Cerbul împreună cu un fluieraș și cu Bloju pe la toate familiile care au fete de măritat din sat.
Cerbul joacă un dans specific pe muzica fluierului :

Ăsta-i cerbu strătioru
Care joacă la stoboru
Hop hop hop
Hop hop hop
La stobor la iarbă verde
Nime-n lume nu-l mai vede
Hop hop hop
Hop hop hop
Ridică-te din călcâie
Ca moara din căpătâie
Hop hop hop
Hop hop hop
Ridică-te din cercei
Ca moara din păducei
Hop hop hop
Hop hop hop

și pe altă melodie:

Pă din coași
Pă din colea
Că-i mîndruța frumușea
Fumușea și nu-i a mea
I-a haluia dângă ea
Tâne ochii tot la ea
Și nu vine să ș-o ia

După care feciorii joacă fetele pe muzică populară. Bloju este un personaj comic îmbracat în piei de animale, cu mască pe față și coadă de vulpe. El poartă talăngi și o pușcă de lemn. Face tot felul de rele pe la casele pe unde trece.
Tel: 0740.111601, E-mail: zamolxe.sarmisegetusa@gmail.com


pensiunea-Zamolxe-Sarmizegetusa-Romania pensiunea-Zamolxe-Sarmizegetusa-Romania

Cazare hoteluri pensiuni pe turistinfo.ro
Cazare Sarmizegetusa
Pensiunea Zamolxe Promovat pe viaRomania Cazare pensiuni hoteluri Sarmizegetusa
Centru Turistic.ro
Cazare Sarmizegetusa
Sarmizegetusa hotels Cazare pensiuni hoteluri
Sarmizegetusa Cazare Sarmizegetusa Cazare Sarmizegetusa HelloTourist.net



MagazinOutdoor.ro